Ce trebuie să conţină produsele anticelulitice pentru un masaj eficient

Femeile de orice vârstă se confrută în ultimul timp din ce în ce mai mult cu această neplăcută problemă. Aspectul inestetic al pielii, în special de pe coapse şi abdomen, constituie un adevărat duşman al doamnelor. Indiferent de vârstă şi greutate, celulita se poate instala şi poate avea efecte nu tocmai plăcute asupra aspectului general al corpului.

Ce trebuie sa contina produsele anticelulitice pentru un masaj eficient

Picture 1 of 5

Deşi mult timp celulita a fost considerată o boală, totuşi formele uşoare şi des întâlnite ale acesteia par a fi scoase din catalogul afecţiunilor pielii.
Celulita estetică, cea cu care se confruntă cele mai multe dintre femei, reprezintă o alterare a ţesutului conjunctiv, datorat prezenţei grăsimilor în adipocite. Stocarea acestor grăsimi conduce la inflamarea celulelor adipoase, fapt ce generează distrucţia celulară prin fibrozarea şi sclerozarea ţesutului adipos.
Celulele adipoase au capacitatea de a-şi mări volumul chiar şi de peste 60 de ori, fapt ce duce la îngreunarea circulaţiei limfatice şi sanguine. Celulele apar astfel asemeni unor gogoşi pline cu grăsime şi produc inflamaţia ţesutului. Celulita instalată impune luarea anumitor măsuri pentru diminuarea acesteia, deoarece netratată va evolua permanent şi va afecta din ce în ce mai vizibil aspectul pielii.

CONTINUARE – Vezi ce trebuie să conţină produsele anticelulitice pentru un masaj eficient


MWISHO PE FACEBOOK

Pages: 1 2 3 4 5

Ai ceva de adăugat?...

*