Cum se aplică masajul thailandez şi ce beneficii adduce corpului

Masajul terapeutic thailandez este o tehnică de masaj revigorantă, destinată zonelor corpului care prezintă probleme dureroase, prin care se vizeză refacerea echilibrului fizic şi psihic.

Masajul ThailandezMasajul thailandez este un tip de masaj extrem de bine clasificat, minuţios şi exact. Aplicarea tehnicilor respective începe din zona tălpilor, acolo unde terapeuţii cunosc toate punctele energetice. Ulterior, se continuă pe picioare, coapse, spate, gât, braţe, palme, degete, şi se finalizează  cu zona capului. Terminaţiile nervoase din zona scalpului sunt tratate cu mare seriozitate de către terapeuţi.

Masajul thailandez se aplică prin tehnici de presare, apăsare, trosnire, terapeutul păstrând tot timpul contactul cu corpul pacietului prin păstrarea unei palme pe o parte a trupului. Astfel se realizează o balansare a energiilor. Terapeutul trebuie să ştie unde şi cum să-şi atingă pacientul.

Masajul thailandez se aplică într-o încăpere cu temperatură mai scăzută, undeva între 18 şi 20 grade Celsius. Tehnicile aplicate au rolul şi de a anula uşorul disconfort termic instalat la începutul şedinţei.

Prin aplicarea masajului thailandez se urmăreşte tonifierea musculară, tratarea durerilor de spate sau de alt tip, eliberarea tensiunii musculare, eliminarea toxinelor din corp  şi, poate cel mai important aspect, reechilibrarea energetică, rebalansarea organismului, ordonarea elementelor din corp pământ, apă, foc şi aer.

Masajul thailandez se poate aplica pentru tot corpul sau doar pe zonele care necesită intervenţie, cum ar fi zona gâtului sau a spatelui.

 

Este un tip de masaj profund, dur şi puţin dureros, însă efectele benefice ale aplicării acestor tehnici sunt numeroase şi apreciate de oricine a urmat o şedinţă de masaj thailandez.

Masajul thailandez este cunoscut pentru folosirea uleiurilor aromatice şi a muzicii tradiţionale, în scopul de a aduce linişte şi echlibru. Un salon de masaj thailandez va fi amprentat cu elemente specifice culturii feng-shui, tot în ideea de a elibera căile energetice şi de a induce starea de bine şi echilibru.

O şedinţă completă, pentru tot corpul  poate dura aproximativ 2 ore, însă efectele aplicării tehnicilor de masaj thailandez pot fi resimţite după primele 10 minute.

Terapeuţii profesionişti deţin importante cunoştinţe tehnice şi anatomice, folosite în scopul aplicării unui masaj de calitate în ideea de a se instala starea de bine , liniştea şi echilibrul.


MWISHO PE FACEBOOK

Ai ceva de adăugat?...

*